Preţurile ridicate ale apartamentelor vechi împuţinează tranzacţiile
Agenţii imobiliari din oraşul Zalău afirmă, la unison, că preţurile de pe piaţa imobiliară din localitate sunt foarte mari, în ciuda faptului că nivelul de trai este destul de scăzut. De aceea, majoritatea dintre ei estimează, pentru acest an, o stagnare a preţurilor sau, chiar dacă acestea vor mai creşte puţin, va urma o scădere a lor.
Cel mai tranzacţionat segment din această piaţă îl reprezintă terenurile, care costă minim 40-50 de euro/mp, în locaţii precum Sărmaş sau Zona industrială. În funcţie de utilităţi şi funcţiune, terenurile ajung şi la 160-200 de euro/mp. În cartierele din oraş nu prea mai sunt terenuri de vânzare. Există, însă, câteva loturi - foste livezi - care au intrat de curând în intravilan, ne-a spus Gabriela Iacob, director în cadrul agenţiei "Art Intermedias" Zalău.
Terenurile extravilane au un preţ de circa 15-25 până la 50 de euro/mp, iar cele industriale ajung la 40-120 de euro/mp. În general, parcelele de teren sunt achiziţionate pentru realizarea de construcţii individuale.
Preţurile ridicate ale apartamentelor vechi împuţinează tranzacţiile
Pe segmentul apartamentelor vechi, preţurile au înregistrat creşteri importante. Astfel, potrivit doamnei Iacob, un apartament cu două camere care anul trecut costa 130.000 de lei (35.000 euro) în luna aprilie a acestui an era tranzacţionat la 150.000 de lei (40.000 de euro). Locuinţele cu trei camere care erau vândute la preţul de 150.000 de lei, acum costă 180.000 de lei, iar garsoniele comercializate anul trecut cu 65.000-75.000 de lei costă, în aprilie 2008, 85.000-130.000 de lei.
La rândul său, Radu Pop, director în cadrul "Proimobile" Zalău, ne-a specificat că o garsonieră costă 25.000 de euro, apartamentele cu două camere ajung la 50.000 de euro, în timp ce locuinţele cu trei camere au un preţ de circa 70.000 de euro şi unităţile locative vechi cu patru camere costă 90.000 de euro.
Şi casele vechi au cam aceleaşi preţuri - circa 60.000 de euro. Simona Câmpeanu, de la "Angela Imobiliare", ne-a spus că din cauza acestor preţuri tranzacţiile sunt din ce în ce mai puţine, iar imobilele ofertate rămân mult timp nevândute. Astfel, domnia sa apreciază că preţurile garsonierelor şi apartamentelor cu două camere vor mai creşte, după care vor stagna, în timp ce valoarea locuinţelor cu trei camere va scădea.
Blocuri noi singulare, cu până la cinci scări
Agenţii din zonă ne-au precizat că în Zalău se construiesc case individuale, cu suprafeţe de circa 70-160 mp locuibili, dispuse pe parter, etaj şi mansardă sau demisol, parter şi mansardă. O astfel de casă în stadiul "la roşu" costă aproximativ 80.000 de euro, în timp ce o casă nouă la cheie ajunge la 130.000 -230.000 de euro, în funcţie de suprafaţă şi finisaje, potrivit doamnei Iacob.
Domnia sa ne-a spus că preţul unui apartament nou, semifinisat, construit în Zalău, se cifrează la circa 1.300 de euro/mp, cu TVA. Locuinţele noi sunt situate în clădiri singulare, cu două până la cinci scări şi cu regimul de înălţime parter şi două, trei sau patru etaje, edificate în diverse locaţii din oraş. Investitorii sunt atât locali, cât şi din alte ţări. Reprezentantul "Art Intermedias" ne-a spus că ar exista discuţii şi pentru realizarea unui complex rezidenţial mai mare, în prezent acesta fiind în faza de proiect.
Mall şi "Billa" la Zalău
Segmentul spaţiilor comerciale se află şi el în dezvoltare, potrivit domnului Pop, care ne-a precizat că cea mai mare investiţie de acest gen realizată în Zalău este "Kaufland". De asemenea, urmează să fie construit un mall şi un centru comercial "Billa".
Atât noile supermarketuri, cât şi hipermarketurile ce urmează să fie construite sunt amplasate la periferie, deoarece terenuri pentru această destinaţie nu există decât la marginea oraşului, lucru care-i cam descurajează pe investitori.
Pe Bulevardul M. Viteazul spaţiile comerciale sunt închiriate lunar cu 9-30 de euro/mp.
Spaţiile de birouri sunt amenajate mai mult la parterele blocurilor, fiind închiriate la un preţ de 10-25 de euro/mp/lună.
Zona industrială se dezvoltă spre Hereclean, unde terenurile sunt la mare căutare. De asemenea, există spaţii industriale în Valea Miţii. Chiria, pe acest segment, se ridică la 2-5 euro/mp/lună.