Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2022

AURICA SERENY, APMR:"Mobila românească se adresează preponderent celor cu venituri mari"

Mobilier /

"Mobila românească se adresează preponderent celor cu venituri mari"
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Mobilierul fabricat în ţara noastră se adresează preponderent segmentului de populaţie cu venituri mai ridicate, susţine Aurica Sereny, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR).

    Domnia sa menţionează că piaţa de amenajări interioare a resimţit mai puţin efectele crizei şi că în ultimii doi ani cererea pentru segmentele mediu şi de lux a fost în creştere.

    Sectorul industriei mobilei aduce, an de an, o gamă reînnoită de produse. "Preocuparea permanentă a proiectanţilor şi arhitecţilor de decoraţiuni interioare care lucrează în acest domeniu este aceea de utilizare a unor noi forme şi dimensiuni ale materiilor prime, materialelor şi accesoriilor variate, care să împrospăteze oferta de produse, printr-un design îmbunătăţit", ne spune doamna Sereny, subliniind că atât produsele din lemn masiv, cât şi cele din panouri înnobilate cu furnire sintetice, dar şi obiectele de tapiţerii "se modifică necontenit în modele noi, mai plăcute şi mai atrăgătoare".

    Aurica Sereny estimează că, în 2015, absorbţia de produse de mobilier pe piaţa internă "va rămâne staţionară", comparativ cu nivelul comerţului internaţional al acestor produse, care a înregistrat o evoluţie pozitivă.

    "Realizările comunicate de Institutul Naţional de Statistică pentru primele zece luni ale anului trecut ne determină să fim încrezători şi optimişti în ceea ce priveşte evoluţia indicatorilor din domeniul mobilei", ne-a declarat domnia sa.

    În perioada ianuarie-octombrie 2014, faţă de intervalul similar din anul precedent, a crescut importul de mobilier din Polonia cu +19,9%, cel din Turcia, - cu 89,9%, importurile de mobilă chinezească fiind mai mari cu 21,7%. Structura sortimentală importată din aceste ţări este destinată segmentului de populaţie cu venituri mai reduse.

    În acelaşi timp, mobilierul importat din Italia a înregistrat o reducere cu 2,6%.

    În perioada menţionată, exportul de mobilier al ţării noastre a cunoscut o majorare cu 11,8%, de la 1,4 miliarde euro la 1,57 miliarde euro, potrivit preşedintelui APMR, care subliniază că primele cinci ţări la exportul de mobilă sunt Germania, cu 21% din total, Franţa - cu 13,7%, Italia - cu 8,9%, Marea Britanie - cu 7,8% şi Cehia - cu 6%.

    Exporturile de mobilă către Rusia au scăzut

    Scăderi ale exportului de mobilă au fost înregistrate, în intervalul analizat, în 14 ţări, printre care se află şi Federaţia Rusă, piaţă pe care Asociaţia de profil o găseşte atractivă, "cu potenţial uriaş de absorbţie".

    Referitor la acest aspect, Aurica Sereny ne-a precizat: "Observăm că în primele zece luni din 2014, comparativ cu intervalul similar din 2013, exportul de mobilier în Federaţia Rusă s-a diminuat cu 12,9%, de la 37,3 milioane de euro la 32,5 milioane de euro.

    Anul trecut, ruşii au limitat importurile de produse din ţările europene, fiind afectate şi vânzările noastre către această piaţă. Încă de atunci, producătorii de mobilă de la noi subliniau că, dacă se va închide total piaţa rusă, o serie de producători autohtoni vor intra în faliment, întrucât există o serie de companii care produc în mare parte pentru Rusia.

    Despre scăderile livrărilor în această ţară, Aurica Sereny ne-a spus: "Precizăm că o reducere mai substanţială, cu 17,3%, s-a înregistrat la grupa de «scaune transformabile», în timp ce la grupa de «alt mobilier» (care include mobilierul artă-stil) s-a înregistrat o creştere cu 13,7%. Această grupă este apreciată şi preferată de către clienţii tradiţionali din Rusia".

    În perioada 24-28 noiembrie 2014, s-a desfăşurat la Moscova Târgul Internaţional de Mobilă "Mebel". Potrivit doamnei Sereny, manifestarea a fost un regal al firmelor ruseşti, participarea internaţională fiind mai slabă decât de obicei: "Cu toate că, la această ediţie, România nu a mai participat cu stand naţional finanţat de la bugetul de stat, APMR a organizat pentru patru firme membre, care şi-au asumat participarea pe cont propriu, un stand de 204 mp. Impresia a fost excelentă. Dacă organizatorii ruşi au apreciat seriozitatea abordării, clienţii veniţi din toate colţurile Rusiei au apreciat calitatea şi noutatea modelelor aduse de cele patru firme româneşti".

    Producătorii noştri de mobilă - prezenţi la cele mai mari târguri de profil

    Participarea producătorilor de mobilă din România la evenimentele internaţionale de profil de anvergură (Koln, Milano, Moscova, etc.) contribuie decisiv la creşterea schimburilor comerciale şi la creşterea competitivităţii produselor pe pieţe, subliniază preşedintele Asociaţiei.

    În acest an, între 19 şi 25 ianuarie, oraşul Koln a găzduit "Târgul Internaţional de Mobilă - IMM Cologne", care a reunit circa 1300 de expozanţi din 55 ţări.

    "Aici te întâmpina şi te impresionează noile tendinţe din domeniu; numeroase produse de mobilier sunt pregătite să fie apreciate de vizitatori; descoperi deopotrivă noutăţile din designul amenajărilor de interior şi materialele necesare care le alcătuiesc şi le finisează, cu mult bun gust şi măiestrie", apreciază Aurica Sereny, adăugând: "Participanţii au putut să găsească aici, pe viu, o sumedenie de soluţii de amenajare pentru încăperi, cu mobilier pentru toate pretenţiile, de la produsele standard, la piese cu design nou şi mobilier de lux.

    Secţiunea «Pure Talents» a constituit o platformă nouă destinată expunerii, pentru tinerele talente (designeri), evenimentul fiind o oportunitate pentru promovarea creaţiilor lor. O altă secţiune deosebit de atractivă şi interesantă s-a dovedit a fi «Living Kitchen», manifestare expoziţională care aduce în faţa publicului aparate electrocasnice şi mobilă de bucătărie din ce în ce mai ergonomice. Îmbunătăţiri permanente sunt aduse şi la sistemele de masaj înglobate în fotoliile tapiţate. Considerat o platformă de informare şi de idei, IMM Koln reprezintă pentru producătorii români participanţi la acest târg o şansă să se informeze asupra specificului pieţei mobilei, a tendinţelor din domeniu în ceea ce priveşte modelele actuale cele mai solicitate pe piaţa europeană şi non-europeană, precum şi în privinţa calităţii şi a materialelor utilizate. Companiile româneşti participante au înţeles importanţa acestui târg la care participă cu mult interes, prezentându-se cu o gamă largă de produse realizate într-o manieră modernă-contemporană cerută de piaţă, dar şi cu mobilier «retro», din lemn masiv, apreciat în Germania. Realizate din specii diferite de lemn (stejar, fag, răşinoase), cu finisaje deosebite, modele şi culori variate, produsele româneşti s-au bucurat de atenţia vizitatorilor".

    Aurica Sereny: "În timp ce materiile prime din ţara noastră sunt exportate ca atare, producătorii autohtoni de mobilă se confruntă în continuare cu dificultăţi în aprovizionarea cu materii prime lemnoase de calitate"

    În timp ce materiile prime din ţara noastră sunt exportate ca atare, producătorii autohtoni de mobilă se confruntă în continuare cu dificultăţi în aprovizionarea cu materii prime lemnoase de calitate, susţine Aurica Sereny, care ne-a declarat: "Companiile producătoare de mobilă de pe piaţa noastră aşteaptă să se îmbunătăţească sistemul actual de achiziţionare a masei lemnoase, prin modificările legislative necesare, solicitate de ani de zile".

    Modalităţile de vânzare a masei lemnoase în diverse ţări din regiune, în stare fasonată, măsurată ca orice marfă, constituie un exemplu clar că se poate îndrepta situaţia actuală din România, după modelul practicat în Polonia, Letonia, Bulgaria şi Bosnia-Herţegovina, ne-a mai spus domnia sa.

    Reprezentantul APMR ne-a precizat că preţul mediu de pornire la licitaţiile de masă lemnoasă (lei/mc) a crescut cu 10,9%, în anul 2015 faţă de anul 2014, şi cu 46,5%, în acest an faţă de 2013.

    Preţurile de pornire la licitaţiile de masă lemnoasă au fost majorate în anul în curs, mai ales în judeţele în care densitatea firmelor care au activitate în domeniul prelucrării lemnului este mai mare: Bistriţa Năsăud (+48,8%), Botoşani (+38,1%), Maramureş (+34,9%), Braşov (+ 33,9 %), Prahova (+31,5%), Hunedoara şi Constanţa (+24,5%), Gorj (+24,1%), Argeş (+17,9%) etc.

    "Apreciem că în anul 2015, trendul de creştere al industriei mobilei se va menţine, atât la producţie, cât şi la export, având în vedere efortul permanent pe care îl depun producătorii români să facă faţă concurenţei, în condiţiile extinderii globalizării şi crizei economico-financiare", a conchis Aurica Sereny.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective