Compania de consultanta imobiliara CBRE Romania, are un nou Head of Research in persoana Laurei Dumea-Bencze.
"Suntem convinsi ca, datorita experientei si know-how-ului Laurei, numirea ei in aceasta functie va aduce o valoare adaugata echipei, contribuind la realizarea, in continuare, de analize complexe, de interes pentru piata imobiliara locala", a declarat Razvan Iorgu, director general CBRE Romania.
In noua functie, Laura Dumea-Bencze va coordona activitatile de cercetare ale companiei cu privire la tendintele care influenteaza piata imobiliara. De asemenea, va asista la dezvoltarea si implementarea planurilor strategice ale companiei.
Laura Dumea-Bencze are o experienta de peste sase ani in domeniul imobiliar, lucrand, in perioada 2007-2011, pentru CBRE Romania si, ulterior, pentru Anchor Grup, in calitate de Business Intelligence Manager (2011-2013).
De asemenea, CBRE Romania a realizat in ultimele luni alte sapte angajari in pozitii cheie. Astfel, compania i-a numit pe Tatiana Axinte in functia de Business and Operations Coordinator si pe Marius Parfene in functia de Project Manager. Ceilalti cinci membri noi ai echipei sunt brokeri in cadrul diviziilor de birouri (Iulian Onofrei si David Canta), retail (Iulia Brinzea) si industrial (Daniel Cateliu si Tudor Muntean).











































