Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2022
Abonament gratuit

CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC DIN BUZĂUFostul Spital Brătianu - transformat, până la finalul anului, în Centru Muzeal

Ana Felea Finanţare /

Fostul Spital Brătianu - transformat, până la finalul anului, în Centru Muzeal
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    O clădire considerată emblemă a municipiului Buzău, construită în 1896, va fi transformată, până la finalul anului 2022, în Centru Muzeal. Este vorba despre clădirea fostului Spital Brătianu, care a fost inclusă pe lista monumentelor istorice în 2018. Obiectivul se află în centrul municipiului Buzău, aproape de Prefecturaă, iar până în 2019 era doar o ruină, o clădire care a fost conservată până atunci cât de bine s-a putut. Din 2019 a intrat, însă, într-un proces amplu de reabilitare şi modernizare astfel că, anul acesta, după mai bine de trei ani de lucrări, clădirea va găzdui cea mai noua instituţie de cultură din oraş. Proiectul a fost demarat de Consiliul Judeţean, iar finanţarea a fost asigurată prin fonduri europene.

    "Practic, după modernizare, saloanele care pe vremuri primeau bolnavii vor fi ateliere de creaţie, iar sălile de operaţie vor fi transformate în săli de expoziţie şi concerte. În plus, a fost demarată achizţia mobilierului ce va umple şi decora spaţiile din noul Centru Muzeal. Lucrările vor fi încheiate în luna mai 2022, însă Centrul Muzeal va fi deschis în această toamnă. Asta pentru că vrem să amenajăm şi curtea exterioară", au explicat reprezentanţii Consiliului Judeţean Buzău.

    Consiliul Judeţean estima, la debutul proiectului, că la noul Centru Muzeal vor veni anual 2000 de vizitatori - plătitori de bilete şi aproape o mie de persoane vor vizita virtual monumentul istoric ce va avea un site special. Însă, pentru ca experienţa în noul Centru Muzeal să fie completă, proiectul privind rebilitarea clădirii fostei unităţi medicale va fi completat şi de amenajarea spaţiului exterior, aflat în spatele spitalului.

    Mai exact, este o suprafaţă de peste 2000 de metri pătraţi care va fi complet transformată. Va fi o zonă verde, cu alei şi care în mijloc va avea un amfiteatru unde vor avea loc spectacole de teatru sau muzicale, lansări de carte sau diferite alte evenimente artistice. Noul amfiteatru va fi prevăzut cu o copertină, va dispune de instalaţii moderne de sunet şi lumini şi va avea o capacitate de aproximativ 250 de locuri.

    Investiţia va fi suportată de Consiliul Judeţean Buzău, astfel că suma de un milion de euro a fost deja cuprinsă în bugetul pe anul 2022. De asemenea, amenajarea spaţiului exterior din faţa clădirii se va face cu păstrarea elementelor de vegetaţie care dau specificul acestui loc, precum magnoliile.

    Pentru reabilitarea fostului spital închis de aproape două decenii, Consiliul Judeţean a obţinut o finanţare europeană în valoare de 4,5 milioane de euro.

    Piatra de temelie a Spitalului I.C. Brătianu a fost pusă în anul 1895, iar un an mai târziu spitalul a fost inaugurat. La început, unitatea medicală a avut 30 de paturi şi a funcţionat ca spital mixt, iar în timpul primului război mondial a servit ca spital de campanie, ulterior fiind folosit pentru tratarea bolilor chirurgicale, de ochi şi la naşteri.

    În 1935 a fost renovat pentru ultima dată, iar până în 1970 a fost cea mai mare unitate sanitară din Buzău. După inaugurarea Spitalului Judeţean, clădirea de pe Nicolae Bălcescu a funcţionat doar cu secţiile exterioare de Oftalmologie şi ORL. Puţin după anul 2000, unitatea sanitară a fost închisă şi conservată.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Materiale

    Mobilier

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional