Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2022
Abonament gratuit

FONDURI EUROPENEADR Vest: În acest an au fost depuse şapte proiecte prin Regio - POR

F.A. Finanţare /

ADR Vest: În acest an au fost depuse şapte proiecte prin Regio - POR
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Cea mai mare finanţare din fonduri europene în cadrul unui contract semnat în acest an în regiunea Vest se ridică la 2,9 milioane lei şi a fost obţinută de Consiliul Local Anina pentru proiectul "O şcoală europeană - Lucrări de intervenţie la Liceu Anina".

    La ADR Vest au fost închise deja opt domenii majore de intervenţie şi un subdomeniu din cadrul axei prioritare 1 (1.1 "subdomeniul Centre Urbane, 2.1, 3.1, 3.2, 3.4, 4.1, 4.3, 5.2, 5.1), ne-a spus doamna Miruna Vitcu, director al Direcţiei Resurse Umane şi Comunicare şi purtator de cuvânt al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest.

    În cadrul domeniului major de intervenţie 4.2 s-a depăşit alocarea financiară urmând să se închidă posibilitatea de depunere a proiectelor: Domeniul 3.3 şi axa prioritară 1 (subdomeniul Poli de Creştere şi Poli de Dezvoltare Urbană - care au rămas deschise) au beneficiari specifici. Adică în cadrul DMI 3.3 poate aplica doar Asociaţia de Dezvoltare Inter­comunitară Vest, iar în cadrul Axei Prioritare 1 pot aplica doar Primăriile Timişoara, Deva şi Arad.

    În cursul acestui an, în Regiunea Vest, au fost depuse şapte proiecte prin Regio - Programul Operaţional Regional. Valoarea totală a acestor proiecte este de 91,33 milioane lei (circa 21,5 milioane euro) iar valoarea finanţării nerambursabile solicitate este de 51,8 miloane lei.

    În majoritatea lor, proiectele depuse în acest an spre finanţare s-au încadrat pe următoarele axe prioritare:

    - Axa prioritara 1 "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul major de intervenţie 1.1 "Planuri integrate de dezvoltare urban":

    - subdomeniul Poli de Dezvoltare Urbană (trei proiecte);

    - subdomeniul Poli de Creştere (un proiect).

    - Axa prioritară 4, Domeniul major de intervenţie 4.1 "Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală" (trei proiecte).

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Internaţional