Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2022
Abonament gratuit

FONDURI EUROPENEFinanţări de valori mari pentru proiecte din nord - vestul ţării

F.A. Finanţare /

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Începutul anului a adus la ADR Nord Vest semnarea unor contracte de finanţare cu valoare mare la nivelul regiunii. Astfel, în perioada ianuarie - martie 2011 au fost semnate nouă contracte de finanţare a căror valoare totală este de 89,27 milioane lei, iar valoarea asistenţei nerambursabile este de 56,7 milioane lei, ne-a spus doamna Sanda Cătană, director executiv POR.

    În total în anul 2011 au fost depuse la ADR Nord Vest douăsprezece cereri de finanţare, în valoare totală de 286,35 milioane lei. Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată prin aceste cereri este de 175,90 milioane lei. Valoarea totală alocată POR în Regiunea de Nord Vest din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la Bugetul de Stat este de 488, 28 milioane euro.

    La nivelul trimestrului I din 2011 marea majoritate a domeniilor majore de intervenţie erau închise. În consecinţă, cele mai multe cereri de finanţare (10) au fost depuse pe Axa Prioritară 4, Domeniul Major de Intervenţie 4.1. care a fost suspendată la data de 25 martie 2011.

    Mari contracte semnate în aceast an

    - Parc acvatic "Aquastar - atracţia turismului de agrement sătmărean" - al cărui beneficiar este SC "Solarex" SRL. Contractul a fost semnat la 22 februarie, iar valoarea totală a finanţarii se ridică la 47,89 milioane lei.

    - "Modernizarea drumului de ocolire în zona de sud (DJ194) Satu Mare" - al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Satu Mare. Valoarea totală a proiectului este de 22,88 milioane lei. Contractul a fost semnat la 4 martie 2011.

    Pentru perioada de implementare 2007 - 2013 nu vor mai avea loc lansări de cereri de proiecte în condiţiile în care marea majoritate a axelor şi domeniilor majore de intervenţie au fost suspendate cu un grad de încărcare de peste 150%, mergând până la 375% în cazul DNMI 4.3 microîntreprinderi suspendat în septembrie 2010.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Internaţional