Parteneriat public-privat pentru modernizarea Gării de Nord din Capitală
Companii / 09 iulie 2015

Conducerea companiei CFR SA, care administrează infrastructura feroviară din ţara noastră a transmis pentru analiză şi prioritizare, firmei de consultanţă AECOM, care a elaborat Master Planul General de Transport, două propuneri de mari proiecte, respectiv modernizarea liniei Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă, dar şi reabilitarea staţiei Gara de Nord din Capitală.
Reprezentanţii CFR ne-au declarat că în Master Plan numai proiectul liniei de cale ferată Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă a fost selectat pentru orizontul de timp 2020. Perioada de lucrări este propusă pentru intervalul 2017-2018, iar ca finanţare a fos ales instrumentul CEF - Mecanismul de Conectare al Europei.
În aceste condiţii, CFR şi-a păstrat aceste proiecte în portofoliul său de propuneri şi pentru cazul în care s-ar putea identifica ca oportunitate de finanţare parteneriatul public-privat (PPP), a cărui legislaţie este în revizuire.
Reprezentanţii CFR ne-au spus că prin proiectul modernizării Gării de Nord au propus realizarea, în subteran, a lucrărilor de transformare a staţiei de cale ferată din punct terminus de suprafaţă în staţie de trecere subterană (cu coborârea liniilor de garare în subteran) şi construirea a 2 tuneluri pe sub oraş între noua Gară de Nord subterană şi gările Progresul (spre Giurgiu), respectiv Bucureşti Obor (spre Constanţa).
La suprafaţă, sunt vizate trei direcţii de abordare arhitecturală, respectiv păstrarea şi consolidarea actualei clădiri a Gării de Nord, inclusiv a funcţiunilor sale actuale, cu punerea în evidenţă a aspectului de monument de arhitectură; reabilitarea şi modernizarea semnificativă a spaţiilor administrative şi funcţionale ale complexului, precum şi dezvoltarea unei infrastructuri interne şi de vecinătate noi, moderne şi de maximă accesibilitate; dezvoltarea unei complexe suprastructuri comerciale, hoteliere, de agrement, distracţii şi ambientală, care să rivalizeze cu principalele centre comerciale sau parcuri moderne de retail din Capitală.
Pentru legătura feroviară între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, se foloseşte linia ferată existentă Bucureşti - Urziceni, de la Gara de Nord până la ieşirea din staţia CF Mogoşoaia înspre Baloteşti, de unde linia se va dubla spre Baloteşti până la km 16+400.
Conform datelor furnizate de CFR, mai departe, din acest punct se construieşte o linie nouă dublă cu o curbă la dreapta, care se înscrie pe direcţia aeroportului. Linia nouă coboară şi se desfăşoară în tunel în zona construită de lângă DN1, pe sub DN1 şi în continuare până sub aeroport, unde cu o curbă la stânga cu raza de 200 metri se înscrie paralel cu axa clădirii aerogării, unde linia nouă se termină cu gara feroviară subterană.
Acolo, pe aliniamentul din faţa clădirii aerogării, sub spaţiul verde existent în faţa parcării actuale, este prevăzută noua gară feroviară subterană Henri Coandă, propusă de CFR SA ca staţie comună pentru metrou şi cale ferată.
Lungimea totală a liniei duble electrificate este de 19,36 km, din care 13,5 km este linie existentă ce urmează să fie modernizată, la care se adaugă construirea unei linii noi duble electrificate de aproximativ 5,86 km. Din această linie nou construită 2,21 km sunt în tunel.
Conducerea CFR SA ne-a spus că valorile estimative ale acestor două mari proiecte vor fi stabilite în urma elaborării studiilor de fezabilitate aferente, odată ce sursele de finanţare vor fi identificate şi accesate.