Remeha Group BV, furnizor de servicii, producător şi distribuitor de echipamente termotehnice, a achiziţionat pachetul de 40% din acţiunile BDR Thermea deţinute de Brave B Lux SA. Finalizarea procesului de achiziţie a avut loc în data de 31 octombrie 2011. Prin această acţiune, Remeha Group BV a devenit unicul acţionar al grupului BDR Thermea.
Totodată, la jumătatea anului 2011, BDR Thermea a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al companiei Baymak din Turcia, care până atunci a fost un joint-venture între BDR Thermea şi Dr. Murat Akdogan. Baymak reprezintă pe piaţa de profil din Turcia a doua mare companie producătoare de echipamente termotehnice.



































