Producatorul de blocuri ceramice Ceramica Iasi a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 64 milioane de lei, in scadere cu 4,8 milioane lei comparativ cu anul 2011, potrivit rezultatelor preliminare publicate de companie.
Profitul net obtinut in 2012 a fost de doua milioane de lei, fata de 4,4 milioane lei in anul precedent. In acelasi interval, profitul din exploatare s-a redus de la 6,5 milioane lei la 4,1 milioane lei.
Pretul mediu de vanzare a produselor sub marca Brikston a crescut cu 5% in 2012, iar marjele operationale s-au mentinut la un nivel similar cu cele din 2011. Cota de piata a companiei s-a mentinut la circa 20%.



































