Compania locala Symmetrica, producator de pavele si borduri, a raportat in 2011 o crestere cu 93% a cifrei de afaceri, comparativ cu anul precedent cand business-ul a ajuns la aproximativ 7 milioane de euro. Acest avans a fost sustinut de intensificarea prezentei Symmetrica in zona de sud a tarii, fapt ce a atras o mai mare flexibilitate a distributiei si o crestere a numarului de clienti.
"In 2011 am ridicat capacitatea de productie cu 60%, de la 5.000 mp, in 2010, la 8.000 mp datorita deschiderii unei noi unitati de productie la Bolintin Vale, in apropiere de Bucuresti. Aceasta este cea de-a treia fabrica a Symmetrica, alaturi de facilitatile de la Veresti (Suceava) si Podul Iloaiei (Iasi)", a mai adaugat Sebastian Bobu.
In 2012, compania mizeaza pe o crestere cu 15% a volumului de pavele si borduri produse datorita investitiilor in noi fabrici.
"Pentru 2012 estimam o majorare cu 20 de procente a business-ului, pana la 16,2 milioane de euro, de la 13,5 milioane de euro in 2011, in conditiile in care situatia economica actuala va ramane cel putin stabila sau va avea o usoara imbunatatire. Evolutia pozitiva a business-ului va fi influentata de continuarea investitiilor publice in infrastructura si urbanism", a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.




































