Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2019

RECLAMĂ LIPSA DE INTERES A GUVERNULUI PENTRU AUTOSTRADA IAŞI-TG. MUREŞAsociaţiile militante pentru construcţia A8 au tras un semnal de alarmă la Bruxelles

Finanţare /

Asociaţiile militante pentru construcţia A8 au tras un semnal de alarmă la Bruxelles
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Societatea civilă din Iaşi îndeamnă statul să nu mai amâne depunerea cererii de finanţare pentru A8

    Ionel Apostol, "Împreună pentru A8": "Trebuie să dispară pentru totdeauna lozincile potrivit cărora UE nu vrea să ne dea bani"

    Reprezentanţii asociaţiilor "Îm­preună pentru A8" şi "Moldova vrea autostrăzi" s-au deplasat, luna trecută, la Bruxelles, ca să ceară sprijin la Comisia Europeană şi la Parlamentul European pentru demersul lor legat de dezvoltarea Moldovei, respectiv de construcţia autostrăzii Iaşi - Tg. Mureş (A8), în condiţiile în care bani europeni există, dar nu îi putem accesa pentru că Guvernul nu a depus la Executivul comunitar proiectul în cauză.

    Cei prezenţi la Bruxelles au întins bannere în faţa instituţiilor europene, după ce, în urmă cu numai câteva săptămâni, au fost primiţi cu ostilitate de autorităţile de la Bucureşti, când au venit să-şi susţină cauza: construcţia A8.

    Unul dintre membrii delegaţiei, Cătălin Urtoi, reprezentant al asociaţiei "Împreună pentru A8", susţine că deplasarea la Bruxelles a în­cercat să transmită un mesaj foarte clar către guvernanţii de la Bucureşti: "Moldova vrea echitate, Moldova vrea autostradă" şi că "Româ­nia este sabotată de propriul guvern".

    Domnul Urtoi a declarat, pe pagina sa de Facebook, după întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de transporturi din Parlamentul European şi ai Comisiei Europene:

    "România poate accesa fonduri europene până în 2020 pentru autostrăzi, inclusiv pentru A8! Autostrada A8 este prioritate pentru accesarea acestor fonduri, fiind pe culoarul principal de transport european TEN-T CORE NETWORK. Comisia Europeană finanţează inclusiv studiile de fezabilitate pentru A8, cu un procent de maximum 85% din valoare, până în 2020. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) împreună cu Ministerul Transporturilor trebuie să completeze o cerere de finanţare pentru studiile de fezabilitate. Fără aceste studii nu se poate trece la etapa construcţiei autostrăzii, tot cu fonduri europene din exerciţiul financiar 2021- 2027. Dacă această cerere nu se completează şi nu se depune în următoarele luni, ţinând cont de perioada de implementare de aproximativ doi ani şi jumătate, România şi în special regiunea Moldova va pierde finanţarea europeană pentru proiectul A8. Europa ne roagă să luăm bani!"

    Domnul Urtoi a precizat că CNAIR, împreună cu Ministerul Transporturilor, prin Guvernul României, sunt instituţiile care pot cere oficial finanţare europeană pentru A8 şi este foarte clar că Bucureştiul "nu doreşte această finanţare, în condiţiile în care la Bruxelles sunt bani şi România nu face nimic în acest sens".

    La rândul său, Ionel Apostol, membru al asociaţiei "Împreună pentru A8", ne-a declarat: "Demersul nostru a fost un exerciţiu extraordinar din partea societăţii civile din Iaşi, aş putea spune că a fost un pionierat al acestei societăţi care s-a deplasat la Bruxelles ca să promoveze un proiect economic. Acolo ne-am întâlnit cu doamna Corina Creţu, comisar european pentru Politică Regională, cu doamna Karima Delli, care conduce comisia de transporturi din Parlamentul European, şi cu eurodeputaţii ro­mâni Siegfried Mureşan, Cătălin Ivan, Marian-Jean Marinescu, Claudia Ţapardel. Am fost invitaţi în Comisia de transporturi, unde am fost prezentaţi de doamna Delli şi am participat la lucrări, după care am lăsat un document ce cuprinde problemele noastre. Am cerut sprijin atât celor din Executivul european, cât şi din Legislativ. Doamna Corina Creţu s-a arătat foarte des­chisă şi a afirmat, din nou, că există bani europeni, mai sunt patru miliarde de euro în Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru exerciţiul financiar 2014-2020, care pot fi atraşi şi folosiţi pentru studiile de fezabilitate, numai dacă statul român va face o cerere de finanţare, prin CNAIR. Dar, se pare că cei de la CNAIR nu au chef de treabă".

    Reprezentantul asociaţiei "Împreună pentru A8" a adăugat că, în urma vizitei la Bruxelles, cei care militează pentru construcţia A8 au purtat discuţii cu CNAIR, pu­nându-le în vedere oficialilor companiei naţionale să transmită mai departe, către directorul general al CNAIR şi ministrul Transporturilor, că dacă nu va fi depusă până cel târziu în martie 2019 cererea de finanţare pentru studiul de fezabilitate pentru A8, se vor pierde banii şi nu va putea fi solicitată finanţarea pentru execuţie. "Fără studiu de fezabilitate nu poţi să faci un proiect şi nu te poţi prezenta la UE pentru finanţare", a subliniat dom­nul Apostol.

    Ionel Apostol ne-a mai declarat: "Trebuie să dispară pentru totdeauna lozincile potrivit cărora UE nu vrea să ne dea bani, «ne pune beţe în roate» etc. Nu este absolut nimic adevărat, ţine doar de profesionalismul nostru, de viteza noastră de reacţie la nou, de politicienii din România, care trebuie să se apuce de treabă pentru că şi aşa suntem în urmă cu zeci de ani faţă de ce­lelalte state ale UE".

    Ionel Apostol a menţionat că i-a adresat doamnei Corina Creţu, care este şi membru PSD, să trans­mită autorităţilor de la Bucureşti şi celor de la CNAIR "cum stau lucrurile" şi "să se apuce de treabă, să trimită proiecte, cereri de finanţare". Domnia sa a concluzionat: "Până în prezent, pentru Moldova nu a apărut nicio cerere de finanţare a unui obiectiv economic. Asta e strigător la cer. Nu ştim ce să credem, dacă este rea-intenţie sau prostie. Cred că sunt amândouă".

    În luna iunie, şi comisarul european pentru Politică Regională Corina Creţu a declarat, la Bruxelles, că "aşteaptă cu nerăbdare să se semneze finanţarea pentru autostrada Iaşi-Tg Mureş, însă Guvernul nu a depus un proiect în acest sens la Comisia Europeană". Corina Creţu a menţionat: "Aşteptăm un răs­puns din partea Guvernului Româ­niei, noi ne-am oferit pentru aceas­tă perioadă de programare să realizăm studiul de fezabilitate. Proiecte noi nu mai avem. Din păcate, pentru miliardele de euro pe care le avem la dispoziţie pentru infrastructura mare, am primit spre aprobare în cei patru ani de când sunt comisar european doar patru proiecte, din care azi s-a aprobat cel de-al treilea" (n.r. - autostrada Târgu Mureş - Câmpia Turzii, pentru care a semnat în 19 iunie).

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Licitaţii

    Bursa Construcţiilor 5 / 2019 /

    Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice.

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Sisteme de securitate socială în sectorul de construcţii

    Bursa Construcţiilor 5 / 2019

    România s-a confruntat şi se confruntă în sectorul de construcţii cu aceleaşi probleme - dependenţa de vreme, schimbări frecvente ale angajatorilor, costul formării profesionale greu de suportat de către companii şi recent cu o acută lipsă de forţă de muncă calificată - cu care se confruntă sectorul şi în alte ţări europene.

    Porotherm - Sistem de zidărie ceramică

    Bursa Construcţiilor 5 / 2019

    Blocurile ceramice şlefuite, de înaltă precizie, Porotherm Profi sunt unice pe piaţa din România şi înglobează tehnologie de producţie de cea mai nouă generaţie.

    Internaţional