Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2024

Cushman & Wakefield Echinox: Reţeaua de bricolaj Leroy Merlin se extinde în două zone cheie din Bucureşti

F.D. Ştirile Zilei /

Bogdan Marcu, Partner Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox

Bogdan Marcu, Partner Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox

Leroy Merlin, al doilea cel mai mare retailer de bricolaj din România, după cifra de afaceri, a închiriat de la compania austriacă Supernova Group două spaţii de retail în Bucureşti, în suprafaţă totală de 21.000 metri pătraţi, tranzacţii intermediate de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Potrivit sursei citate, cele două spaţii sunt localizate în cadrul proiectelor Supernova Lujerului şi Supernova Pantelimon, şi au 8.300 metri pătraţi, respectiv 13.000 metri pătraţi.

Supernova Lujerului şi Supernova Pantelimon fac parte din portofoliul de şase proprietăţi Cora pe care Supernova Group l-a achiziţionat în 2021 în urma unei tranzacţii de tip sale and leaseback, care au fost sau urmează să fie modernizate şi redenumite.

Bogdan Marcu, Partner Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox: "Ne bucurăm că am putut asista Supernova Group în această tranzacţie de închiriere complexă, încheiată într-un timp record. Cele două spaţii se află în poziţii cheie, în unele dintre cele mai intens populate zone în Bucureşti, şi completează foarte bine atât portofoliul de magazine pe care Leroy Merlin îl deţine în oraş, cât şi mixul de chiriaşi pe care Supernova intenţionează să-l ofere clienţilor prin remodelarea spaţiilor din cele două galerii comerciale. Segmentul de DIY a fost unul dintre performerii pieţei de retail în ultimii ani, dovedindu-şi rezilienţa în condiţii dificile, precum inflaţie ridicată, consum în scădere, dobânzi mari. Mai mult decât atât, credem că piaţa de DIY locală va continua să crească, ceea ce se va traduce în noi investiţii."

Supernova Group este o companie internaţională care se concentrează pe dezvoltarea şi managementul a proprietăţilor imobiliare comerciale din Austria, Slovenia, Croaţia, România şi Slovacia. Portofoliul actual al grupului cuprinde peste 110 proprietăţi cu o valoare brută de 2,2 miliarde de euro. Supernova Group a intrat pe piaţa din România în noiembrie 2020 prin preluarea centrului comercial Jupiter City din Piteşti, care de atunci a fost rebranduit şi complet renovat. În plus, Supernova Group a achiziţionat încă şase centre comerciale în 2021, situate în Bucureşti (trei locaţii), Constanţa, Bacău şi Drobeta Turnu

Markus Pinggera, Managing Director at Supernova Group a declarat: "Supernova Group este încântat să primească în centrele noastre comerciale un partener puternic precum Leroy Merlin. Prezenţa lui va aduce valoare adăugată atât centrelor comerciale, cât şi clienţilor noştri. Având în vedere că Supernova Lujerului va trece, de asemenea, printr-un proces de renovare şi modernizare în perioada următoare, ne aşteptăm ca odată cu sosirea unui partener atât de valoros, aşa cum este Leroy Merlin, să avem un centru comercial puternic, care va deveni una dintre cele mai atractive destinaţii de shopping din zonă. Apreciem de asemenea, rolul important pe care consultantul imobiliar Cushman & Wakefield Echinox l-a avut în realizarea acestei tranzacţii".

Leroy Merlin mai deţine patru magazine în Bucureşti, ultimul fiind deschis în 2020. La nivel naţional, grupul este prezent în 15 oraşe, având 21 de magazine, în care lucrează aproximativ 3.000 de angajaţi.

Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin Romania: "Parteneriatul solid şi bazat pe încredere între Leroy Merlin şi Cushman & Wakefield Echinox este evidenţiat de cele patru tranzacţii realizate până acum (Braşov Astra, Piteşti, Lujerului şi Pantelimon), confirmând angajamentul ambelor companii pentru o colaborare durabilă şi eficientă cu scopul de a răspunde nevoilor locuitorilor din România. Prin colaborarea cu Supernova şi deschiderea celor două magazine în Bucureşti întărim şi mai puternic modelul nostru de business: investiţiile în oameni, expansiunea reţelei de magazine, digitalizare si sustenabilitate. Deşi românii au fost mai atenţi în privinţa cheltuielilor în ultimii ani, aceştia sunt foarte ataşaţi de casele lor şi investesc în ele. Astfel că, ne asumăm promisiunea de a facilita accesul locuitorilor din Bucureşti la produse indiferent de bugetul pe care îl au la dispoziţie prin strategia noastra de ,,Preţuri mici în fiecare zi" - monitorizăm preţurile constant, le ajustăm şi avem grijă să intervenim imediat când furnizorii ne scad costurile de achiziţie."

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional