Piaţa funciară nu este pe deplin dezvoltată, chiar dacă noii proprietari de pe acest segment au la dispoziţie o gamă largă de opţiuni în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor pe care le deţin, arată studiul "Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti", realizat de Institutul European din România (IER). După zece ani de tranziţie, se pare că noii proprietari privaţi au decis, în mare parte, să nu se alăture formelor asociative, ci să exploateze individual pămîntul ori să-l arendeze. Această opţiune este explicată de Mihail Dumitru, membru al IER, prin faptul că în mediul macroeconomic instabil care a caracterizat economia românească mai mult de un deceniu, fermele de subzistenţă fac sectorul mai puţin vulnerabil în faţa fluctuaţiilor incontrolabile ale pieţei. Accesul străinilor la proprietatea funciară este restricţionat. Persoanele fizice de altă naţionalitate pot doar să ia în arendă teren, fără să dobîndească dreptul de proprietate. Ţara noastră a negociat cu Uniunea Europeană o perioadă de tranziţie de cinci ani pentru terenurile rezidenţiale şi de şapte ani pentru cele agricole (din momentul aderării), interval în care terenul nu poate fi vîndut persoanelor fizice din celelalte state membre ale UE.
Pe parcursul anilor 1999-2004, respectiv de la momentul acordării permisiunii legale de a vinde terenuri, proprietarii privaţi au vîndut 355.725 de hectare de teren agricol, ceea ce reprezintă 3,1% din terenul agricol aflat în proprietate privată, în zonele rurale; alte 25.104 hectare şi-au schimbat proprietarul prin donaţie; mai mult de 4% dintre proprietarii de pămînt din zona rurală au participat la tranzacţii funciare în decursul acestei perioade. În prezent, preţurile de cumpărare a terenurilor variază de la o regiune la alta. În 2003 se practica un preţ de 230-270 de euro/ha pentru terenul agricol, şi de 2100-2300 euro/ha pentru terenul rezidenţial în comunităţile rurale. Cu un an mai tîrziu, Ministerul Agriculturii indica un preţ mediu multianual de 396 de euro/ha.
Proprietatea funciară a protejat majoritatea micilor deţinători de terenuri de sărăcia extremă, iar pămîntul a fost ţinut captiv într-un sistem ce a perpetuat subzis-tenţa, menţionează Mihail Dumitru. Rolul social al pămîntului a fost întărit de lipsa unui sistem de impozitare funciară. În absenţa impozitului funciar, proprietarii de pămînt nu se confruntă cu nici un stimulent sau constrîngere faţă de deţinerea unui factor de producţie limitat. Lipsa acestui cost al deţinerii dreptului de proprietate are consecinţe asupra dezvoltării pieţei funciare, reiese din lucrarea IER.
